Conținutul articolului
ToggleNe trezim uneori din somn cu dureri de mâini pe timpul nopții, acestea fiind uneori asociate și cu amorței sau furnicături. În cazul acesta este normal să ne întrebăm ce poate genera aceste simptome.
Există diverse afecțiuni care pot cauza o durere de mână, una dintre cele mai frecvente fiind Sindromul de tunel carpian (STC).
Ce este un sindrom de tunel carpian și de ce acesta generează dureri la nivelul mâinii?
Sindromul de tunel carpian este cauzat de către compresia nervului median, unul dintre nervii importanți ai mâinii. Boala este declanșată de strivirea nervului median in canalul carpian. Compresia nervului duce la disfuncția acestuia.
Atunci când presiunea asupra nervului crește în intensitate, apare ischemia nervului median. Prin strivire, vasele se colabează și nu mai permit trecerea sângelui prin ele. Moment în care apare ischemia nervului, durerea de la nivelul mâinii și degradarea treptată a acestuia.
Sindromul de canal carpian apare predominant la persoanele de sex feminin, însă nu este o regulă. Anumite poziții ocupaționale sau condiții medicale pot favoriza apariția bolii. Un simptom frecvent al afecțiunii este apariția unor dureri de mâini pe timpul nopții, însă există și alte simptome.
Cum se manifestă această afecțiune? Simptome STC
Sindromul de tunel carpian generează anumite simptome persistente la nivelul mâinii. Din cauza manifestării lor, aceste sunt deseori confundate cu simptomele reumatismului. Pe lângă dureri de mâini pe timpul nopții, Sindromul de tunel carpian mai provoacă și alte simptome:
- dureri de mână pe timpul zilei
- amorțeli ale mâinii
- furnicături ale mâinii
- slăbiciune musculară
- neîndemânare
- amiotrofie
- senzație de arsură în mâini
Unele dintre aceste simptome nu sunt prezente la debutul bolii. Ele apar cu timpul, odată cu agravarea afecțiunii.
Sindromul de tunel carpian este o boală progresivă, adică se agravează în timp. Este posibil ca în stadiu incipient să fie resimțite doar amorțeli și furnicături tranzitorii. Acestea sunt de obicei urmate de dureri de mâini pe timpul nopții sau al zilei, precum și de alte simptome din lista de mai sus.
Diagnostic și tratament
Diagnosticarea corectă a sindromului de tunel carpian este esențială. Întrucât această afecțiune are o manifestare similară altor boli ale mâinii, diagnosticul corect joacă un rol foarte important.
Pe lângă examenul clinic și anamneză, există investigații specifice care sunt necesare în diagnosticarea sindromului de tunel carpian.
Diagnosticarea și tratarea bolii în stadii incipiente poate să prevină denervarea nervului median.
Tratamentul sindromului de tunel carpian se stabilește alături de medicul specialist. În stabilirea unui plan de tratament trebuia luat în considerare stadiul în care se află boala.
Află mai multe despre diagnosticul și tratamentul sindromului de tunel carpian într-un articol de specialitate al Dr. Vladislav Gyebnar. Îl poți accesa printr-un click pe Totul despre sindromul de tunel carpian.
Cum gestionăm afecțiunea?
Odată ce încep să apară dureri de mâini pe timpul nopții, afecțiunea devine deranjantă pentru pacient. Acestea sunt adesea supărătoare si perturbă odihna, scăzând astfel calitatea vieții.
Este indicat să luăm cât mai repede măsuri în vederea tratamentului, pentru a scăpa de disconfort și pentru a preveni denervarea nervului.
Afecțiunea este greu de gestionat cu creme sau tratamente simptomatice, întrucât acestea nu sunt eficiente decât în stadii foarte incipiente. Chiar dacă ameliorează ocazional simptomele, nu tratează afecțiunea.
Cel mai bun plan în gestionarea unui sindrom de tunel carpian este să discuți cu medicul specialist despre metodele de tratament eficiente. Fiziokinetoterapia poate să fie eficientă dacă boala este descoperită în stadiu incipient. În stadii mai avansate, o intervenție chirurgicală minim invazivă îți poate reda funcția mâinii. În cazul intervenției chirurgicale este importantă tehnica folosită de către medicul chirurg. Aceasta influențează rezultatul și recuperarea.