Am fost diagnosticată cu sindrom de tunel carpian, la ambele mâini. Am ales să fiu operată de domnul doctor Vladislav Gyebnar.
Iată argumentele care vin în sprijinul deciziei mele și care recomandă acest medic a fi chirurgul ideal, în adevăratul sens al cuvântului:
1) COMPETENȚA PROFESIONALĂ, manifestată sub două aspecte: a)excepționala pregătire teoretică. Medicul Vladislav Gyebnar este doctor în științe medicale, titlu acordat la finalul unui studiu aprofundat al maladiilor pe care le tratează și a unei temeinice munci de cercetare; b)excepționala pregătire practică, experiența, consacrate prin multiplele cazuri precedente soluționate cu succes;
2) COMPETENȚA DISTINCTIVĂ. Domnul doctor se deosebește de ceilalți chirurgi prin faptul că informează o întreagă populație asupra bolilor din domeniul său de interes prin intermediul site-ului bestetic.ro dar și al canalului you tube. Urmărindu-i prezentările, mi-am pus singură un diagnostic corect, anterior confirmării lui prin investigațiile de specialitate. Mi-au fost extrem de utile informațiile deoarece știam ce mă așteaptă.
3) COMUNICAREA DIRECTĂ CU PACIENȚII. Dumnealui răspunde cu promptitudine, în maxim o oră, oricărui comentariu, e-mail sau solicitări telefonice. Când l-am sunat eu, avea o intervenție și nu a putut vorbi. M-a sunat de îndată ce a fost posibil acest lucru.
4) ÎNCREDEREA INSUFLATĂ PACIENTULUI. Deși am fost disperată după efectuarea electromiografiei, curând ce am vorbit cu dânsul, mi-au crescut aripi, simțeam că în bezna vieții mele s-a făcut lumină. Am intuit că odată ajunsă pe mâna lui, lucrurile vor decurge în direcția cea bună.
4) EXPRIMAREA CLARĂ. Concis, am fost informată asupra avantajelor dar și a riscurilor operației. Decizia de a mă opera mi-a aparținut mie.
5) COMPASIUNEA. De la început, acest medic mi-a înțeles durerea și și-a dat tot interesul pentru a mă vindeca.
6) EMPATIA. Domnul doctor are capacitatea de a se pune în pielea bolnavului, înțelegând toate problemele acestuia. Eu am fost operată chiar în ziua consultației întrucât începea un nou an școlar și trebuia să mă prezint la serviciu iar până atunci era necesar să mă vindec la ambele mâini. Nu a pus problema că nu ar putea efectua intervenția din cauza altor programări.
7) MODUL DE ORGANIZARE AL ACTIVITĂȚII DESFĂȘURATE. De cum am trecut pragul clinicii în care funcționează, am fost întâmpinată de un personal medical cu alese trăsături de caracter, absolut necesare oricărui pacient. Asistentele medicale m-au informat pas cu pas asupra a ceea ce urma să mi se întâmple. A existat o grijă sporită față de persoana mea , nefiind nicio clipă scăpată din privire.
8) COMPORTAMENTUL. Domnul chirurg este un adevărat gentleman. Vorbește politicos, calm, cu multă amabilitate și are charismă. În sala de operație, a fost o prezență agreabilă. Zâmbetul exprimat mi-a transmis o stare de confort.
9) SIMȚUL RESPONSABILITĂȚII. Pe durata intervenției, a vorbit cu mine, pentru a se asigura că totul este la parametrii normali.
10) DESCHIDEREA FAȚĂ DE NOU. Domnul doctor este la curent și folosește cele mai noi inovații și proceduri apărute în domeniu. Astfel, tehnica folosită de dumnealui este metoda miniminvazivă, deschisă,cu incizie minimă (2cm), cicatricea după vindecare fiind invizibilă. Operația este total nedureroasă. Chiar și pentru injecția de anestezie, are tehnica lui. Masează locul iar pișcătura este insesizabilă. În ceea ce mă privește, imediat după operație mi-au dispărut amorțelile, manifestate prin șocuri electrice extrem de chinuitoare. Medicul mi le-a luat cu mâna, însă nu orice mână, ci una de aur. Am primit o listă de instrucțiuni la plecare. Pe baza acesteia, am putut să-mi monitorizez evoluția postoperatorie. Totul a mers ca la carte. Mai mult, spre surprinderea mea, recuperarea a luat-o înaintea cărții. Dezmorțirea mâinii după anestezie, încetarea durerilor postoperatorii, abilitatea mâinilor mele de a face unele activități au avut loc înaintea termenului demonstrat științific. Mi-am dat seama, că am fost beneficiara unei intervenții efectuate cu multă seriozitate și perfecționism.
11) DISPONIBILITATE. După operație, ori de câte ori am avut vreo nedumerire, domnul doctor a găsit timpul necesar să stea de vorbă cu mine, în ciuda faptului că profesia de chirurg îi cere multă concentrare, solicitare, uneori fiind epuizantă. Tonul vocii, blândețea acelei întrebări cu care mi se adresa (S-a întâmplat ceva?), mă făceau să uit de orice neplăcere.
12) UMANISMUL. Acest medic îmbină dimensiunea tehnică a medicinei cu cea umană. Domnul VLAD, așa cum îi spun apropiații, este UN MEDIC DE SUCCES și aceasta deoarece înainte de a fi medic, este un OM DE OMENIE, atât în raporturile sale cu pacienții, cu colegii dar și cu intreaga societate.
Și-atunci, pentru toate acestea, cum să nu fiu mândră că pot spune: DOMNULE DOCTOR, SUNT SĂNĂTOASĂ! Vocabularul meu este mult prea sărac pentru a-mi exprima sentimentele de GRATITUDINE, RECUNOȘTINȚĂ, STIMĂ ȘI ADMIRAȚIE. În pofida acestui fapt,există două cuvinte concludente: JOS PĂLĂRIA!
Sabău Angelica
Multe mulțumiri domnului dr Gyebnar și echipei sale pentru rezultatul final al operațiilor prin care am trecut.
M.G.
Un medic minunat!!!! recomand
A.
Operată 29 mai 2018 de Dr V. Gyebnar , după dureri groaznice până la humer, suspectată de SLA, de reumatism, de chist cervical, am găsit în sfârșit pace cu intervenția făcută de dumnealui! Recuperare rapida, intervenția de excepție, azi nici nu se cunoaște cicatricea! Mi ar fi plăcut să trimit poza !
C. Maria Michela
Bună ziua oameni dragi !
Sa nu va ginditi la pret ca este mare , la citi medici am fost si cite tratamente dureroase am suportat pina si înțepături cu ozon dureroase rau si scumpe rau si alte proceduri fel si fel care le-am facut ani de zile oare citi bani am risipit ?
Asa ca va recomand operatia de la inceput la D-nul Dr.Vladislav Gyebnar cu toata increderea .
O zi frumoasa
K. Ana
Am aflat foarte târziu că sufăr de sindrom de tunel carpian la ambele mâini. După două operații nereușite la mâna dreaptă și una la mâna stângă (toate trei făcute de alți chirurgi) am ajuns la medicul Vladislav Gyebnar.
Durerile deveniseră insuportabile, iar mâna dreaptă era de departea cea mai afectată.
A intervenit prima dată la mâna dreaptă, în 10 martie 2021, iar în 23 martie a urmat și mâna stângă.
Am scăpat complet de dureri, ba chiar mi-a recăpătat speranța că îmi voi putea recupera mâna dreaptă, cea care a fost foarte afectată.
Vă mulțumesc tare mult!
Jurchela Viorica
Buna, sunt din Piatra Neamt si am 31 ani, sufar de sindrom de tunel carpian la ambele maini, cam de 7 ani…am mers pe data de 23.02.2021 la Timisoara la domnul doctor Vladislav Gyebnar pt operatie la mana dreapta si sincer nu puteam face o alegere mai buna, domnul doctor si intreaga echipă sunt minunati, oameni cu o daruire greu de intalnit.
Le multumesc si voi reveni curand la operatie si pt cealalta mana. RECOMAND CU MARE INCREDERE.👏
Adriana Bucur
Anul trecut am fost diagnosticat cu sindrom de Tunel Carpian la ambele mîini
Am încercat să caut prin preajmă un doctor ptr o astfel de operație , eu fiind din Focșani- Vrancea. Am intrat pe internet am căutat ceea ce mă interesa.. și pagina s- a deschis la Bestetic …
Am sunat …m – am programat iar cu citeva zile in urmă m – am si operat.
Mulțumesc frumos dnului Dr Gyebnar Vladislav și echipei sale.
Eu sunt foarte mulțumit din toate punctele de vedere…amabilitate, promptitudine , înțelegere și multe altele de care au dat dovadă.
Recomand cu toată sinceritatea…
Stelian Mihalcea
Operatie reusita. Fără dureri post operator. Doctor de excepție, profesionalism, echipa deosebita, conditii occidentale.
Recomand cu incredere.
Un astfel de medic te face sa gândești că sistemul medical mai are o șansă.
Balog Adina
Pe 27 octombrie 2020 am fost operat de domnul doctor Vladislav Gyebnar si totul a decurs perfect. Recomand cu incredere si ii multumesc mult domnului doctor si intregii echipe care s-au comportat exemplar de la momentul in care am pasit in clinica pana in prezent.
G. Constantin
Am fost operata de curand de sindrom de tunel carpian ,,, nu trece cu nimic,, de ani de zile am tras-o asa cu dureri si amorteli,, am luat tot felul de medicamente si in zadar,,, multumesc d-nului dr Vladislav Gyebnar care ma facut sa inteleg situatia si care ma scapat de aceste simptome,,